Alex Găvan, alpinist de altitudine şi conservaţionist, fondator al platformei civice „Împreună pentru Centura Verde”, iniţiatoare a legii privind Centura Verde Bucureşti – Ilfov, avertizează, într-o postare pe Facebook, că iniţiativa ”este pe cale să fie viciată de potenţiale amendamente toxice şi de lipsa de asumare a unor politicieni”, calificând drept ”real şi îngrijorător” potenţialul pentru amendamente toxice care să modifice forma deja agreată cu Ministerul Mediului. El îi îndeamnă pe toţi cei care îşi doresc aer curat în Bucureşti şi împrejurimi să îşi exprime susţinerea faţă de proiectul de lege convenit cu ministerul prin mailuri transmise Comisiei de mediu a Camerei Deputaţilor şi individual membrilor comisiei şi, de asemenea, să transmită un mesaj similar, precum şi invitaţia de a semna Memorandum-ul pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor, prin crearea Centurii Verzi Bucureşti-Ilfov, preşedintelui interimar al…